Trecerea jurnaliştilor la narativ este deja o tendinţă marcată, în explozie absolută cu cazul lui Sonsoles Onega. În unele cazuri, începe de la a profita de atracția populară, publicând totul, de la cărți de bucate până la volume de frumusețe și autoajutorare care se vând ca prăjiturile calde datorită chipului binecunoscut din spatele cărții.
Acolo unde tema este deja un alt cântec este în narațiunea pură și simplă. Scrierea de romane este o chestiune de talent și know-how și acolo doar jurnaliștii cei mai pricepuți cu stiloul ajung să ajungă la cititorul general. Huerta maximă Scrie un roman de mult timp (între timp Sunt cei care spun că a devenit ministru). Prima sa lucrare ar fi supusă acestei judecăți paralele a motivelor pentru ridicarea în marile cercuri de marketing ..., totuși, după mai multe romane și câteva mari distincții, calitatea acestui autor este fără îndoială, indiferent de gusturile fiecăruia pentru un gen sau altul.
Atât de mult, încât într-un fel activitatea sa de scriitor aproape că îi eclipsează sarcinile jurnalistice. Câștigarea premiului Primavera de novela în 2014 Începusem deja să-l înzestrez cu acea considerație de scriitor înzestrat care să prezinte povești de calitate și sugestive pentru cititorii care sunt deja legiuni.
3 romane recomandate de Máximo Huerta
Adio micuțo
Înstrăinarea este o copilărie fără fericire, plină de melancolia copilăriei simțită la alții, dar care nu s-a întâmplat niciodată în carnea lor. Dar din acea cenușă se nasc cei mai adevărați eroi. Pentru că calea spre pierzare își cheamă cu putere rătăcitorii din inerția abandonului. Decizia de a urma un alt curs, în ciuda tuturor lucrurilor, este cel mai eroic eveniment de zi cu zi povestit vreodată.
„Mama ar fi fost mai fericită dacă nu m-aș fi născut”. Așa începe mărturia îngrozitoare a unui scriitor care se confruntă cu cea mai aspră dintre narațiunile sale, cea a propriei sale vieți. Asaltat de amintiri în timp ce își îngrijește mama bolnavă, trecutul se prezintă cu goluri pe care nu le poate umple.
Prin tăceri și un mare talent de observație, autorul își dezvăluie intimitatea și ne prezintă, cu frumusețe și măiestrie, portretul unei țări și al unui timp din propriul univers familial. El este însoțit ca confident de bătrânul său animal de companie, un câine loial și fermecător.
A descoperi de ce alegem să-i iubim pe cei pe care nu-i iubim necesită o sinceritate nemiloasă și asta nu lipsește din această frumoasă poveste de rămas bun. La revedere, micuțul este reconstituirea incitantă a unei copilărie în care toți, bunici, părinți și copii, au tăcut prea mult. Când trecutul revine încărcat de tăceri.
Cu dragoste era suficient
Este chiar necesar să ne întâlnim din nou din când în când cu o poveste de dragoste. Se întâmplă ca și în cazul muzicii când abstracțiile iubitoare uimesc până la satietate aproape fizică până când, brusc, un bun compozitor ne împacă cu acea emoție primară, dar absolută, care este iubirea.
Asta se întâmplă cu asta roman de Máximo Huerta. Nimic mai bun decât o alegorie, un fel de fantezie care se conectează cu cele mai eliberatoare vise ale noastre, acel spațiu intim în care suntem liberi când totul se acordă spre fericire. Această poveste este ispășire pentru eliberare, livrare către mormântul deschis către visele care leagă totul, dorințele din copilărie, pasiunile și pulsiunile somatizate chiar și în piele.
Icar trăiește cu resemnare declinul căsătoriei părinților săi, angoasa mamei sale pentru viitorul pe care vor trebui să-l înfrunte singuri, confuzia tatălui său, neliniștea întregii familii. Dar, în timp ce copilul se trezește la sexualitate grație complicității unui coleg de școală, într-o zi descoperă și el cu uimire că are un dar, este capabil să zboare.
Acest lucru îl face o persoană admirată de vecinii săi, dar și o persoană diferită. În mijlocul răsturnărilor sale, părinții vor să-l protejeze, dar tot ce are nevoie este înțelegere, acceptare și afecțiune pentru a-și completa educația emoțională și a face față pasajului îngust care ne conduce de la adolescență la maturitate.
Partea ascunsă a Aisbergului
Orașul luminilor produce, de asemenea, umbrele sale. Pentru protagonistul acestei povești Parisul devine un loc al amintirilor, într-un pustiu melancolic din mijlocul marelui oraș, același care odinioară adăpostea fericirea și iubirea. Pentru marii romantici cu majuscule din istorie, romantismul a fost întotdeauna acela, compendiul unui loc ca Parisul și frumusețea sa exultantă plus certitudinea că nimic nu este pentru totdeauna.
Astfel, în acest roman momentele îl revizuiesc pe scriitorul care și-a pierdut partea fundamentală a inspirației, cea care i-a servit la scenariul propriei sale vieți. În căutarea iubirii imposibile, cu bagajul dezamăgirii mereu alături, scriitorul găsește noi iubiri ușoare unde se poate deghiza puțin, unde simte că Paris îl întâmpină din nou în mijlocul râsurilor reale, îl leagănă în paturi noi în care nu se întoarce niciodată.acea pasiune comparabilă cu nimic.
Iubirea imposibilă, dragostea romantică, transformă din nou acest scriitor de frunte în cineva excepțional, în acea persoană pe care o putem deveni cu toții, care poate am fost odată.
Simplul fapt de a prezenta această poveste, cu dorința neîndoielnică de a evoca acea iubire transformatoare, denotă dorința autorului de a ne îmbibă pe toți cu vitalism, cu tot ceea ce presupune a fi vitalist într-o lume pe care, în ciuda strălucirii Parisului, o poate de obicei plătește cu umbre orice încercare de a prelungi efectul restaurator al luminii, lumina metaforică a Parisului sau lumina autentică a vieții.
Alte cărți recomandate de Máximo Huerta
Paris s-a trezit târziu
O poveste de când Parisul era Parisul care anunța libertatea în care s-a consumat în ultima vreme. Acel summit al idealurilor și emoțiilor libertariene ca paradigmă a modernității în toate domeniile. Un Paris croit pentru un autor îndrăgostit de acest oraș al iubirii și al luminii cu umbrele sale.
Alice Humbert are inima zdrobită. Erno Hessel, iubirea vieții ei, a părăsit-o să plece la New York. Ne aflăm la Paris, 1924, orașul se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice, fondate sub simbolul unirii și fraternității. Totul este plin de forță: finalizarea Bazilicii Sfintei Inimi, mișcările artistice, anarhismul, disperarea ei...
Străzile explodează de bucurie și Alice se lasă învăluită puțin câte puțin; Lucrează ca croitorie în magazinul ei în timp ce scrie scrisori, are grijă de frații ei și se bazează pe protecția prietenilor ei, în special pe vitalitatea marei Kiki de Montparnasse, o femeie luminoasă.
Parisul triumfă. Și Alice, desenele ei devin celebre. Între petreceri, competiții și atacuri, ea întâlnește un bărbat nou care o uimește. Totul pare să meargă grozav, dar trecutul revine cu secrete, iar prezentul ia o întorsătură neașteptată. Frumusețea, pasiunea și fericirea pot fi flăcări ale aceluiași foc, întrebarea este: Alice, vrei să te arzi din nou?
Noaptea de vis
Punctele de inflexiune vitale sunt acele momente stelare în care pășiți în afara scenariului stabilit al destinului vostru. Și copilăria este un moment foarte dat pentru a încălca totul, pentru a perturba planurile și a modifica ceea ce este planificat. Consecința este o altă viață, un alt viitor, o altă relație cu mediul tău. Și poate vina, remușcările, contragreutatea la orice act liber ...
Rezumat: Romanul începe într-un oraș fictiv de pe Costa Brava numit Calabella în ziua de San Juan din 1980, într-o noapte în care cinematograful de vară se deschide cu o stea invitată: Ava Gardner.
O zi foarte specială pentru Justo Brightman, un băiat de doisprezece ani hotărât să pună în practică un act dramatic care îi va răsturna viața. Treizeci de ani mai târziu, Justo este un fotograf de renume care vine la Roma pentru a sărbători ziua de naștere a mamei sale, hotărât să-i spună secretul a ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea de San Juan.
Șoaptă de conch
Icoana, acel personaj care ne privește jignitor de la televizor, de la un semn pe stradă. Viața lui este triumfătoare, ca și zâmbetul său. Îi iubim și îi urăm parțial pentru ceea ce reprezintă pentru rutina noastră sufocantă.
Cu o notă almodovariană, în acest roman ne bucurăm de una dintre acele obsesii de tip Mizerie ale Stephen King doar, așa cum spun, stilul spaniol. Rezumat: Ángeles, o femeie care își câștigă existența făcând mici aranjamente, se plimbă într-o după-amiază de-a lungul Gran Vía din Madrid. În fața ei, de cealaltă parte a străzii, este surprinsă de amplasarea unui afiș mare de film.
Acolo apare Marcos Caballero, protagonistul filmului de modă Cele mai fericite zile. Din acel moment, existența lui Ángeles se va schimba radical: își neglijează munca, începe să decupeze toate fotografiile și rapoartele care apar ale lui Marcos, îl urmărește la petreceri și chiar îi află adresa.
Așa că până ajunge să lucreze ca menajeră. Acesta va fi momentul în care viața lor se intersectează pentru prima dată, dar viața lui Ángeles ascunde la fel de multe secrete ca și cele pe care toate femeile din familia ei au trebuit să le păstreze pentru a fi fericite ...
