De cealaltă parte a iazului, doi autori americani păstrează vie, în felul lor, flacăra genului polițist stabilit în acea țară de băieți cât Hammett o Negustor de mărunțișuri. Vreau să spun Michael Connelly și pe care astăzi îi invit în acest spațiu: Karin Slaughter.
În ambele cazuri ale acestor actuali naratori polițiști americani, deși este adevărat că ei urmează cea mai sinistră linie a unui gen orientat către profilul criminalului psihopat sau trauma și thriller-ul în consecință, găsim rolul clar al unui anchetator sau al un polițist confruntat cu un caz care se răspândește în diverse sfere sociale, uneori cu acel punct de critică voalată față de mecanismul întunecat al tuturor.
La literatura penală, unde astăzi este loc pentru o multitudine de subgenuri pe care cititorii din toată lumea le devorează cu poftă, are nevoie de autori precum Slaughter care să mențină un rol recunoscut, care să ne prezinte protagoniști clari care fac binele, deși supuși multiplelor tentații care umaniză. ei și se cufundă în mlaștina actuală a politicii, a corupției, a propriilor lor fantome și în cele mai grave consecințe ale oricăruia dintre aceste aspecte care se termină în crimă.
Serialul Slaughter a reușit să recupereze acel gust distinct de polițist, cu temerile care se adresează protagoniștilor săi și cu cele mai perverse cazuri care implică toate personajele și care oferă acel punct de suspans în ton cu evoluția genului. Un mix câștigător fără îndoială.
Și totuși, a-l considera pe Slaughter ca un scriitor de thriller polițist ar fi inexact astăzi. Cel mai bun lucru la această scriitoare este că odată ce a preluat genul noir american, acum s-a deschis spre combinații în care suspansul câștigă în greutate. Acesta este lucrul bun despre explorarea meserii tale. Un scriitor ca Slaughter știe cum să stabilească carcasa neagră pentru a ajunge la marginea mult mai multe opțiuni.
Top 3 cărți recomandate de Karin Slaughter
Fata uitată
Oblivion este acel limb, sau mai bine zis o sală de așteptare. Unde fiecare victimă își așteaptă procesul. Pentru că dacă poate fi adevărat că ne așteaptă o judecată definitivă, aceeași justiție trebuie să ajungă din urmă cu evenimentele care au loc înainte ca tot răul din lume să ajungă să se concentreze. Sau poate pentru a preveni răspândirea acestui rău și mai repede. Altfel, diavolul ar putea hoinări în voie dacă ultrajele lui par să nu aibă dreptate umană.
O fată cu un secret... Longbill Beach, 1982. Emily Vaughn se pregătește pentru seara balului, punctul culminant al oricărei experiențe de liceu. Dar Emily are un secret. Și până la sfârșitul nopții, va fi moartă.
O crimă care rămâne un mister... Patruzeci de ani mai târziu, uciderea lui Emily rămâne nerezolvată. Prietenii lui și-au închis rândurile, familia sa s-a retras, comunitatea a trecut mai departe. Dar toate acestea sunt pe cale să se schimbe.
O ultimă șansă de a descoperi un criminal... Andrea Oliver vine în oraș cu o misiune simplă: să protejeze un judecător care primește amenințări cu moartea. Dar misiunea lui este o acoperire. Pentru că, în realitate, Andrea este acolo pentru a găsi dreptate pentru Emily și pentru a descoperi adevărul înainte ca ucigașul să decidă să o reducă și pe ea la tăcere...
Ultima văduvă
Cu stăpânirea diferitelor focusuri, pe același complot care progresează în paralel în scenarii suprapuse, Karin Slaughter ne prezintă unul dintre acele romane contra cronometru încărcate de suspans psihologic și acțiune de maximă tensiune Când se abuzează de termenul „cea mai ambițioasă muncă” ideea ajunge să se uzeze. Dar în cazul lui Karin Slaughter, acest nou roman înseamnă extinderea orizontului intrigii, în ciuda conectării cu saga ei Will Trenton.
Pentru că știm deja că Sara Linton face parte din aceeași echipă ca Will și altceva..., dar această poveste depășește substanța a tot ce a apărut înainte. Departamentul FBI, creat de autor, este copleșit la toate nivelurile în acest complot. Uneori, suspansul se transformă în cel mai complet gen noir atunci când se conectează cu realitatea dură. În acest roman trecem prin cercurile întunecate ale extremei drepte, xenofobie și rasismul cel mai amar. Și s-ar putea să nu fie doar grupuri mici, ci cineva care îi sprijină din locuri înalte.
Și, desigur, atunci când nebunilor li se oferă o cale de a implementa un plan, rezultatele pot fi devastatoare. Problema este că ceea ce povestește Karin nu sună atât de descurajat în aceste zile de populisme bombastice care provoacă cel mai rău din comunități.
Bună fiică
Dominanța unui gen ajunge să-l invite pe autor să simtă limitele, să caute idei noi care să sară de la baza unui gen la altul. În acest roman, Karin Slaughter joacă romanul polițist care nu este.
Nu există un cârlig mai bun pentru un roman de mister decât să prezinte un dublu mister. Nu știu cine a fost autorul genial care a găsit în acest ghid secretul fiecărui bestseller care se respectă.
Este vorba de a pune o enigmă (fie că este vorba de o crimă în cazul romanelor polițiste sau de o intrigă care urmează să fie dezvăluită în romanele de mister) și, în același timp, să prezinte protagonistul ca o altă enigmă în sine. Dacă scriitorul este suficient de abil, va crea cititorului o nedumerire magică care îl va ține lipit de carte în mod constant.
Karin Slaughter a intrat în Bună fiică atinge acel nivel de excelență, astfel încât thrillerul tău să se miște în acel spațiu derutant al dublei enigme. Pentru că în avocatul Charlie detectăm acea aromă de secret de când ne este prezentat profilul ei. Câteva obiceiuri și hobby-uri, câteva excentricități...
Trecutul lui Charlie este o groapă întunecată și sinistră care a transformat-o într-o victimă și în cele din urmă într-o supraviețuitoare, dar groaza de supraviețuire are întotdeauna un preț. Și Charlie știe asta. Și când violența izbucnește din nou în fața ei, în mica societate din Pikeville, Charlie se întoarce în fântâna întunecată prin vise evocate din sinistra realitate din apropiere.
Este atunci când consideră, în sfârșit, că cauzele pendinte trebuie închise pentru a învinge frica. Înaintăm fără să știm dacă prezentul sângeros are mare legătură cu acel trecut care se deschide ca o rană fără sutură.
Dar trebuie să știm, ce îndoială. Ne mișcăm între descoperiri și întorsături care sunt reproduse în acel interval de treizeci de ani între care viața lui Charlie s-a schimbat și astăzi care a perturbat și viața unor victime noi și nevinovate.
Uneori te întrebi cine este cea mai victimă, o persoană ucisă sau cea care reușește să scape în timp ce celălalt își pierde viața. O poveste de groază psihologică despre frica de a supraviețui în frică, despre trauma și realitatea lui Charlie, încăpățânat în recuperarea vechilor amintiri.
Alte romane recomandate de Karin Slaughter
Știi cine este?
Și vine momentul în care fiecare scriitor al genului negru ajunge să abordeze problema identității, acel argument care ne pune pe toți în fața îndoielii despre ceea ce suntem, despre momentele care ne compun viața și despre realitatea personajelor care interacționează în romanul vieții noastre.
Nimic mai bun pentru asta decât să empatizăm cu personaje precum Andrea care ne conduc pe terenul îndoielii în fața trompe-l’oeil-ului realității la care simțurile noastre cedează. Mama Andreei este Laura, mama exemplară cu ciudateniile și contrastul generațional, nimic ciudat.
Și desigur, doar momentul critic, momentul în care trebuie să ne confruntăm cu cele mai mari temeri poate ajunge să scoată tot ce purtăm înăuntru. A te cunoaște pe tine însuți înseamnă să te expui celui mai mare pericol.
Și aici vine marea surpriză a acestui roman, pentru că Laura nu este Laura pe care fiica ei a cunoscut-o. Cunoașterea secretului mamei lor va însemna o luptă împotriva timpului pentru a le salva viața.
Intuiţie
Și ajungem la ceea ce pentru mine este cel mai bun roman din acele mari serii polițiste ale acestui autor. Acest roman se limitează la saga detectivului Will Trent.
Un aspect relevant al acestei serii este că nu este o continuare eternă, dar poate fi citită independent cu plăcere deplină. Cel mai curios lucru la acest roman este că totul pleacă de la o posibilă răpire.
Will a auzit vreodată doar un copil plângând, ca oricare altul, care și-a demonstrat în mod deschis plictiseala. Dar Will nu vede normal, este într-un aeroport și ceva îi spune că o fată nu ar trebui să exprime acea plictiseală într-un mod atât de exagerat.
Fata a implorat să se întoarcă acasă și Will a înțeles acel mesaj ca pe cel al fetei care nu este cu părinții ei (cei care sunt întotdeauna singura casă pentru un copil). Numai când Will își interiorizează bănuiala că ceva nu este în regulă, fata a dispărut deja din câmpul său vizual. Trent nu are nimic, nu există niciun caz... are doar inima scufundată de acea presimțire a fricii care poate fi o simplă intuiție.
Dar toată lumea știe că Trent trăiește cu acea intuiție ca fundament pentru cercetarea sa. Și apoi începe operațiunea de localizare a fetiței...
