Știam munca lui Julio Llamazares din cauza faptului că scrisese o carte despre un popor aragonez în dispariție. Romanul acela Ploaia galbenă a sunat foarte mult la vremea respectivă și a fost citit mult printre tinerii studenți ai institutului meu.
Cel mai curios lucru a fost coincidența magică, scuza geografică care i-a condus pe toți acei studenți, pe străzile decadente și solitare din Ainielle, către alte orașe, de asemenea, nelocuite în acele zile, propriile noastre conștiințe în aspectul lor cel mai existențial.
Deci, într-un fel, atât prietenii mei care citesc în acel moment, cât și eu suntem datori romanului respectiv și, prin extensie, autorului. Un pâine prăjită la acea ploaie galbenă a unei metafore eshatologice ușoare (așa li se părea la acea vreme adolescenților care erau) și cu un fundal mult mai profund decât ceea ce am prevăzut inițial.
L-am urmărit pe autor în alte romane noi, alternate cu cărți de călătorie sau eseuri. Și din aceste lecturi, aceste evaluări ...
3 romane recomandate de Julio Llamazares
Ploaie galbenă
Ai ghicit, nu? Când o lectură este plăcută la o vârstă fragedă, cu greu este uitată. Pentru că într-un fel te învață să vezi lumea sau cel puțin îți oferă un aspect mai complex.
În spatele acelui ultim locuitor din Ainielle se mișcă o cameră care îi urmează pașii și treburile, care uneori deviază focalizarea spre existența micului, a departe de civilizație, a detaliilor trecute cu vederea într-un loc în care cu greu trece nimic, de ecoul pe care îl face un copac când cade într-o pădure goală.
Rezumat: Ploaia galbenă este monologul ultimului locuitor al unui oraș abandonat din Pirineii Aragoni. Între „ploaia galbenă” a frunzelor de toamnă echivalată cu curgerea timpului și a memoriei, sau în albul halucinant al zăpezii, vocea naratorului, la porțile morții, ne evocă alți locuitori dispăruți ai orașului , care l-a abandonat sau a murit și ne confruntă cu rătăcirile minții sale și cu discontinuitățile percepției sale în satul fantomă asupra căruia a stăpânit singurătatea.
În orașul Ainielle, rămân doar Andrés și Sabina. Încetul cu încetul, căsătoria a fost forțată să vadă cum ceilalți locuitori, stimulați de mizerie sau de promisiunea unei lumi mai bune, au abandonat treptat condițiile dure de viață. Totuși, într-o noapte, Andrés o descoperă pe Sabina spânzurată în moară.
Acum nu mai este nimeni care să poată duce cu el greutatea insuportabilă a trecutului. Ploaia galbenă confirmă în Llamazares lexicul viu, precis și autentic, autenticitatea artistică și darurile de a crea un climat poetic și un univers personal care îl credită unuia dintre cei mai valoroși povestitori.
Lacrimile Sfântului Laurențiu
Ancora trecutului justifică toate mișcările noastre viitoare. Modul în care învățăm să iubim sau să depășim adversitățile este forjarea personalității ultime a temperamentului nostru. Viața ca o poezie scrisă din dor care strigă după speranță.
Rezumat: O poveste interesantă despre trecerea timpului și a memoriei. O poveste despre paradisuri și iaduri pierdute - părinți și copii, iubiți și prieteni, întâlniri și rămas-bun - care trec printr-o viață între trecerea timpului și ancorele memoriei.
Așa cum a făcut-o în Ploaia galbenă cu o măiestrie celebrată, Llamazares folosește din nou un limbaj precis și puternic pentru a desena o atmosferă poetică prin care vocea naratorului evocă și povestește detaliile unei existențe trăite cu reflecție și emoție până la vreme.
Diferite moduri de a privi apa
Până acum veți înțelege că ceea ce înseamnă Julio Llamazares este descompunerea experiențelor, perspectivelor. Un fel de Heraclit care a presupus că nu ne scăldăm niciodată în același râu și nici nu privim apa cristalină în același mod.
Cel mai curios lucru despre această carte este căutarea de perspective diferite în cadrul unei saga de familie. Cerurile sau iadurile unuia sau altuia aparținând chiar aceluiași clan și adoptând aceleași credințe și valori ...
Rezumat: În jurul cenușei bunicului, care se va odihni veșnic sub apă, șaisprezece oameni reconstruiesc istoria familiei lor, precum și a lor.
De la bunica la cea mai mică nepoată, de la amintirea satului în care s-au născut și au crescut bătrânii înainte de a fi forțați să-l abandoneze în fața distrugerii sale iminente până la poveștile și sentimentele celor mai tineri, povestea se desfășoară ca un flux conștiință succesivă, ca un caleidoscop existențial și poliedric la care suprafața apei servește ca oglindă.
Diferite moduri de a privi apa este un roman despre exil, despre trecerea timpului și a memoriei, despre sentimentul de atașament față de natură, despre amprenta pe care mediul rural și natural o lasă în inimile celor care au făcut-o cândva.
Alte cărți recomandate de Julio Llamazares
vagalume
Nu există suspans mai mare decât viața însăși, seria de vinovății și secrete care alcătuiesc acest rozariu de experiențe spre o mântuire imposibilă a sufletului. Așa cum au cântat Yupanqui și apoi Bunbury, tocmai sufletul este cel care scrie cărțile pe care nimeni nu le citește. Aici găsim o mărturie a celor care înconjoară existența între ceață spre cele mai mari enigme...
„În spatele fiecărei ferestre luminate se află un suflet asemănător cu sufletul nostru, un vis naufragiat și un supraviețuitor al zilei care se termină sau care urmează să înceapă care așteaptă ca cineva să-i vorbească pentru a-i răspunde”. Un scriitor primește vestea morții celui care i-a fost profesor ca jurnalist și cu care, în ciuda faptului că nu se mai vedea, a întreținut o prietenie de neîntrerupt. După înmormântare, cineva îi trimite anonim o copie a unui roman pe care defunctul l-a publicat când era tânăr, o carte interzisă de cenzură și despre care toată lumea credea că a dispărut. Faptul acesta, împreună cu o serie de dezvăluiri ulterioare, îl va duce pe protagonist înapoi în orașul în care și-a început cariera de jurnalist pentru a încerca să descifreze misterul care atârnă asupra figurii profesorului și prietenului său.
vagalume Este un roman de suspans care vorbește despre acea viață secretă pe care o avem cu toții, dar și o reflecție asupra pasiunii de a scrie, care depășește totul. Un omagiu, pe scurt, tuturor acelor oameni care, din imaginația lor, ca licuricii noaptea, creează vieți în timp ce noi ceilalți dormim.
