La jumătatea distanței dintre literatura emergentă din America Latină și curenții suprarealisti ai secolului XX deja stabilit, Alejo Carpentier a construit poduri între Europa și America de Sud.
Spiritul său deschis a făcut posibil acel amestec bogat de culturi și tendințe care îl apropie întotdeauna pe creator de virtuozitate. O virtuozitate pe care, în acei ani în America Latină, a mărturisit-o Cortazar și Carpentier însuși.
El imaginarul lui Alejo Carpentier ar putea ține totul. Influențele magice ale acelui suprarealism capabil să descompună realitatea pentru a o regândi ca pe un nou puzzle, au făcut posibilă propunerea sa narativă de a trece de la evenimentele reale la cea mai profundă transmutație a sa.
Fantasy transformat în sinteza a tot ceea ce este real, imagini și metafore capabile să ne prezinte cu ceea ce ne echivalează pe toți ca oameni, ceea ce se potrivește cu orice societate de ici și de colo. Înstrăinarea ca posibilitate de a reînvata lumea din dezrădăcinarea spirituală și materială.
3 romane esențiale ale lui Alejo Carpentier
Împărăția acestei lumi
Haiti reprezintă eliberarea poporului sud-american. Primele sale revolte au deschis calea către descoperirea fiecărei țări din America de Sud ca ceva liber de acțiunile colonizatoare irepresibile. Astfel, laicilor din istoria haitiană poate părea un argument neplăcut. Lucrul amuzant este cum spune Carpentier ...
Rezumat: Un roman descris de Mario Vargas Llosa drept „unul dintre cele mai complete pe care le-a produs vreodată limba spaniolă”, El Reino de este mundo (1949) recreează într-un mod incomparabil evenimentele care, între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, au precedat haitianul independenţă.
Stimulat de prodigioasa poveste originală și folosind o stăpânire magistrală a resurselor narative, Alejo Carpentier (1904-1980) îmbarcă cititorul, grație puterii cuvântului său, într-o lume exuberantă, sălbatică și legendară în care strălucesc cu propria lor lumină. „licantropul” Mackandal, în care se combină rebeliunea populară și puterile supranaturale, și dictatorul Henri Christophe, care a născut arhitecturi demne de Piranesi în palatul său de la Sans-Souci și cetatea La Ferrièrre.
Pașii pierduți
De unde venim și unde mergem? Cele mai profunde întrebări ale umanității nu găsesc răspunsuri absolut certe în știință. Și acolo unde știința oferă urme de îndoială, literatura trebuie să intre cu autoritate și autosuficiență.
Rezumat: O capodoperă a narațiunii latino-americane și o ilustrare perfectă a conceptului de „real minunat”, publicat în 1953, a inaugurat perioada de plenitudine creativă a operei lui Alejo Carpentier.
Inspirat de experiențele personale trăite de autor în interiorul Venezuelei, călătoria protagonistului anonim al romanului care îl conduce să urce pe Orinoco în interiorul junglei în căutarea unui instrument muzical primitiv este, de asemenea, dezvăluit ca un obstacol în timp, prin cele mai semnificative etape istorice ale Americii, până la origini, până la vremea primelor forme și a invenției limbajului.
Harpa și umbra
Tribalul este ceva care persistă încă ca un ecou în toată America de Sud. Întâlnirea cu Europa a presupus o miscare imposibilă între cei care au supraviețuit încă din miturile și credințele lor și cei care s-au crezut dincolo de propriile referințe ancestrale. Rolul lui Cristofor Columb este înțeles fundamental. Întâlnirea dintre două lumi ar fi putut fi altceva ...
Rezumat: În 1937, când făceam o adaptare radio a „Cartii lui Cristofor Columb” a lui Claudel pentru Radio Luxemburg, am fost iritat de efortul hagiografic al unui text care atribuia virtuțile supraomenești Descoperitorului Americii.
Mai târziu am dat peste o carte incredibilă de Léon Bloy, unde marele scriitor catolic nu a cerut nimic mai puțin decât canonizarea cuiva pe care l-a comparat, clar, cu Moise și Sfântul Petru. Adevărul este că doi pontifici ai secolului trecut, Pío Nono și León XIII, susținuți de 850 de episcopi, au propus beatificarea lui Cristofor Columb de trei ori către Sacra Congregație a Riturilor; dar aceasta, după o examinare atentă a cazului, a respins categoric cererea.
Această mică carte trebuie privită doar ca o variație (în sensul muzical al termenului) asupra unui subiect grozav care continuă să fie, de altfel, un subiect foarte misterios ... Și să spună autorul, protejându-se cu Aristotel, că nu este biroul poetului (sau să spunem: al romancierului) „să spună lucrurile așa cum s-au întâmplat, ci așa cum ar fi trebuit sau ar fi putut să se întâmple”.
