Cele mai bune 3 cărți de Carmen Amoraga

Dacă există un autor care abordează în prezent aspectul narativ mai direct orientat spre intimitate, adică Carmen amoraga. Deși în mod curios sunt și de remarcat, în acel gust de a povesti din interior, despre iubiri, dezamăgiri și pierderi, autori bărbați precum Boris Izaguirre o Livada Maxim.

În cazul Carmen amoraga, pentru a pătrunde în acea parte a relațiilor intime, familiale și sociale (din partea cea mai umană și ținând cont de tumultul zilelor noastre), această autoare își concentrează eforturile pe un protagonism aproape întotdeauna feminin. În orice caz, orice tip de personaj din operele sale va fi mereu expus mormântului deschis până la marginile vieții de zi cu zi.

Tocmai din cauza asta amprenta umanistă, prin acea reflectare a vieții însăși într-un fel de hiperrealism transmutat în litere, Amoraga a fost recunoscut în diverse ocazii cu unele dintre cele mai prestigioase și populare distincții.

Top 3 romane recomandate de Carmen Amoraga

Viața a fost asta

Titlul în sine ne invită deja să luăm în considerare un fel de surpriză sau mai degrabă nedumerire față de hazardele destinului, cu viziunea unei vieți destul de aproape de sfârșit. O existență care a lăsat gustul amar al unui roman dramatic, cu momentele sale strălucitoare, dar sortite melancoliei.

Problema este atunci când acea descoperire vine în avans, la fel de bruscă ca moartea însăși care bântuie vise. Giuliana descopera acea singuratate in fata pericolului, in fata atat de multe de facut. Absentul William, ca și în cazul tuturor lucrurilor pierdute, capătă cu el puterea unei fericiri idealizate.

Doar reziliența ca concept niciodată atât de eufemistic pentru durerea inepuizabilă, te poate împinge să continui cu inerția către placebo al uitării care nu vine niciodată, dar care poate ajunge să sugereze cu ideea că o altă viață este încă posibilă.

Doar traieste

Sentimentul că trec trenurile nu este ceva atât de străin sau de pelerin. Se întâmplă de obicei fiecărui muritor care la un moment dat meditează la ceea ce nu a mers tocmai bine. Perspectiva te poate scufunda sau te poate face puternic, totul depinde dacă ești capabil să extragi ceva pozitiv între deznădejde și deznădejde.

Ceva ca o rezistență în legătură cu propria ta pierdere de vieți. Dar desigur, cazuri precum cele ale Pepei, protagonista acestei povești, sunt acele cazuri obiective de pierdere a vieții. Este uman să cedezi în fața unei mame scufundate în pierderea soțului ei, dar situația poate deveni atât de absorbantă încât ajunge să-l anuleze pe îngrijitor.

Povestirea unei vieți pierdute din cauza acestei nenorociri extinse de la o mamă la o fiică este o perspectivă dramatică fără egal. În cele din urmă, mama ei reușește să iasă din depresie, dar viața ei pare să fi dispărut între timp de recuperarea mamei sale. Dacă Pepa a greșit sau dacă a făcut într-adevăr ceea ce trebuia să facă este dilema care îi apare Pepa atunci când noul scenariu al timpului fără dedicare căruia să se predea se deschide în fața ei ca o grea răscruce emoțională.

Dar poate că nu a fost totul rău. În această dăruire pentru recuperarea mamei sale, Pepa a învățat să lupte și să încerce să scoată puținul pozitiv dintr-o viață împovărată. Din acest motiv, când o întâlnește pe Crina, o femeie victimă a traficului de albi, însărcinată și total anulată de asupritorii ei, Pepa se dă trup și suflet eliberării ei, în fața tuturor și a tuturor. Și în noua ei muncă, în îmbunătățirea împărtășită cu acea nouă victimă, poate că și Pepa va ajunge să se elibereze.

Doar traieste

Timpul între timp

Nimic mai relativ decât timpul, în ciuda construcției și cadenței sale matematice. Cele mai bune ore ale noastre nu durează nici pe departe la fel ca cea mai proastă oră care așteaptă vești fatale.

În acest roman, timpul este configurat din viețile personajelor care atârnă de el ca niște păpuși, așa cum facem toți până la urmă. Nimic mai înfricoșător decât un moment rău care începe să încetinească secundele de durere sau care precipită ceea ce a mai rămas de trăit chiar înainte de a ști că nu a fost atât de mult pe cât credeam.

De la María José până la mama ei, cu interacțiunea lor deosebită încărcată cu acel sentiment ciudat de nevoie de eliberare și dependență extremă, trecerea prin prietenii făcute și ele nucleare și intervenții precum camee ale acelor oameni care ne intersectează calea cu rolul lor transcendental. Un roman intens despre emoția fundamentală, esența de a învăța să trăiești.
Timpul între timp
5 / 5 - (11 voturi)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.