Sintagma fraza „Trebuie să scriu o carte” indică o viziune a ceea ce a fost trăit ca o experiență unică. Ceva despre care simpla mărturie pusă negru pe alb ar face să tremure chiar zeii Olimpului. Apoi, există acea altă frază din „În orice zi încep să scriu un roman” și apoi cel care tremură este Stephen King confruntat cu ideea înfiorătoare de a fi nevoit să concurezi cu niște scriitori improvizați dar glorioși ca noi ...
Dar nimeni nu se gândește atât de ușor să scrie un eseu. Pentru că lucrul își are substanța. Mai mult decât orice pentru că Părți ale unui eseu Merg mult mai departe decât un început util, un nod mai mult sau mai puțin reușit și un final îngrijit cu care să câștige cititorul de serviciu.
În primul rând, trebuie să aveți o idee bine maturizată pe un subiect, într-o zonă sau afacere de interes sau cunoștințe noastre. Pentru că știm cu toții să rătăcim până când rătăcim granițele delirului. Nimic de-a face cu dozele mari de cercetare, abordare și disertație pe care un eseu le cere pentru a contribui la chestiunea în cauză.
Cea mai mare clarviziune poate descompune un eseu pretențios și erudit. Pentru că nimeni nu insistă ca eseul să fie informativ, doar dacă nu este, lucrarea se reduce la cunoașterea celor care știu deja despre subiect și, în acest caz, toată puterea iluminatoare a eseului bun rămâne într-un incendiu.
Esențele eseului bun
Trecând la problema acelui „cum” de a scrie un eseu, trebuie să fie clar că totul poate fi un subiect de testare. Sub masca trivialului, oricare dintre performanțele, hobby-urile, pasiunea sau chiar filia sau fobia ne permite să aprofundăm natura aspectului pe care să „repetăm”.
Lucrul fundamental nu este să ne lăsăm lăsați de izbucnirea transmiterii a tot ceea ce știm. În primul rând, este necesar să documentăm bine, să teoretizăm, să contrastăm cu ceilalți, să căutăm sinteza și să hrănim astfel acea carte care surprinde cea mai transcendentă realitate a ceva pentru interpretare ulterioară.
Cea mai interesantă parte a eseului este că echilibrul dintre obiectivitate și profilurile sale difuze din percepția umanului. Pentru că la pragul dintre ambele viziuni ni se permite cea mai plăcută dezvoltare a ideilor noastre. Argumentarea noastră, odată furnizate informațiile anterioare, dobândește valoarea celui mai bun argument, cea mai bună apărare, argumentul care cucerește astfel încât ideile noastre să se scufunde.
În cele din urmă, reziduul eseului pe care suntem capabili să-l scriem nu va preda un subiect. Compendiul realității și al gândirii din jurul acelei realități, activități, sarcini, științe ..., conferă eseurilor un caracter de un nou tip cu care să se adauge arhitectura gândirii. Datorită eseului, noii autori se vor completa pentru a ajunge la structurarea celui mai sofisticat imaginar pe care să compună știința, obiceiul sau chiar religia.