Cele mai bune 3 cărți de William H. Gass

Literatura este plină de mari autori care au rămas pe linia a doua pentru cititorul mediu. Mă refer la acel cititor standard care suntem cu toții, saturati de best-seller-uri, biografii de nespus de mituri fără importanță sau, dimpotrivă, cărți super-sofisticate care nu sunt întotdeauna savurate fără vreo moștenire între ele (care Joyce y Kafka iartă-mă).

De asemenea, este adevărat că în cele din urmă totul este o chestiune de gust. Dar în acea alegere finală există o mulțime de oportunități oferite unuia sau altuia. Și acolo abilitățile de marketing ale fiecăruia ajung să-și asume instrumente esențiale.

Nu este vorba de scuturarea bazelor literaturii. Dar este corect să recunoaștem asta, asta oricâte genii sosesc pe cât de multe altele rămân în obscurantism popular. De fapt, este întotdeauna curios să descoperim acea descoperire postumă a fascinantului scriitor. Ce se întâmplă? Nu a fost și el un scriitor bun înainte?

Dar revenind la William H Gass (sau începând pentru că cred că nici măcar nu l-a citat încă în propria sa postare), în acest autor american găsim autorul premiat, recunoscut oficial și venerat de mulți autori mari precum Susan Sontag o promovează Wallace, dar Dumnezeu știe de ce mut în acea altă semnificație comercială.

Iar opera lui este plină de romane și povestiri grozave, poate prea localizate, concentrate pe niște idiosincrazii foarte mult de acolo, din adâncul SUA, dar în cele din urmă revărsate de umanitate și de acel existențialism frumos conturat de marii povestitori. Existențialism îndrăzneț și dur. Ca o lirică uneori melancolică care abordează în detaliu, dar fără ambiguitate, ceea ce adăpostim cu toții înăuntru în acele alte cărți pe care fiecare le scrie pentru sine.

Top 3 cărți recomandate de Wiliam H. Gass

Norocul omensetterului

La sfârșitul secolului al XIX-lea, orașul Gilean, din statul Ohio, a primit o familie de străini, Omensetters. Din primul moment, locuitorii săi admiră personalitatea magnetică a capului familiei, Brackett, și norocul care pare întotdeauna să-l însoțească. Cu toate acestea, sosirea sa nu este bine primită de toată lumea. Reverendul Jethro Furber, în procesul de degradare mentală și spirituală, își centrează ura pe Brackett Omensetter.

Disputa dintre cei doi se răspândește în tot orașul, poziționându-l, purtându-se pe baza acelor uri ancestrale care mișcă mai mult decât iubirea, mai ales când dragostea părăsește un loc de ani de zile, în aproape toate cazurile...

Diversele focare neregulate dintre protagoniști și personaje complementare joacă în favoarea unei anumite confuzii premeditate față de o lectură care se învecinează cu schizofrenia dintre impresii și adevăr. Pentru că până la urmă nu există adevăr și totul există în funcție de ceea ce se spune sau de ceea ce se crede că s-a spus. Un exercițiu de lectură foarte interesant, complex dar mereu îmbogățitor. Scriitorul însuși sau mai bine zis vocea care ne poartă în intriga participă și ne invită să participăm la viața neliniștită care se mișcă viciat într-un loc pe cât de ciudat, pe atât de apropiat.

Norocul omensetterului

În inima inimii țării

După publicarea sa în 1968, În inima inimii țării a devenit un clasic al literaturii americane și a păstrat o anumită aură de carte de cult, un set de povești care este în același timp moștenitor al prozei lui Faulkner și Gertrude. Modernismul lui Stein și care reînnoiește narațiunea țării sale împreună cu opera unor autori precum Donald Barthelme, William Gaddis, John Barth și Robert Coover.

Cele două romane scurte și trei nuvele care alcătuiesc În inima țării sunt plasate în Vestul Mijlociu și oferă o imagine puternică, mitică a celei mai profunde și reale Americi. Ei vorbesc despre violență, singurătate, o relație specială cu natura și, mai ales, fragilitatea ființei umane și relațiile pe care acesta le stabilește cu mediul său.

Gass explorează și extinde limitele poveștii, se joacă cu cuvintele și le răsucește pentru a atinge dimensiuni până acum necunoscute în literatură. Opera sa a fost venerată de scriitori precum David Foster Wallace și Cynthia Ozick.

În inima inimii țării

Despre albastru

Noțiunea a ceea ce există, a realității, a compoziției unui loc limitat pe care condiția noastră ni-l impune. Aceste idei l-au emoționat pe autor în spațiul său fictiv. Și în această lucrare de non-ficțiune problema capătă un nivel mai intelectual, și mai filosofic.

Acest eseu de William Gass, considerat unul dintre cele mai originale ale secolului XX, pleacă de la o întrebare pe care ne-am pus-o cu toții ocazional: este culoarea care pare să fie acolo și pe care o văd în mintea mea - de exemplu , albastru - același lucru pe care îl văd alții?

Pentru a răspunde la această întrebare, autorul ne poartă prin „țara albastrului” printre obiecte albastre, ființe vii, expresii și sentimente – sau cele care sunt recunoscute drept albastre chiar dacă nu sunt. Pentru că albastrul nu este doar o culoare, este un cuvânt care colorează tot ceea ce atinge. Printre anglo-saxoni, sexul este albastru, căruia Gass îi dedică o mare parte din acest eseu și tratamentului său adesea stângaci în literatură.

Problema este că cuvintele „nu sunt suficient de iubite” și se va putea extrage esența sexului – albastrul lui – doar folosindu-le corect. Pentru a exemplifica acest lucru, Gass folosește texte ale unor autori la fel de diverși precum Virginia Woolf, Henry Miller, William Shakespeare și Colette.

Despre albastru
5 / 5 - (13 voturi)

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.