Voi apăra întotdeauna povestea ca o sursă alternativă în care mă pot împrospăta cu lecturi revelatoare, în jurul profesiei de a scrie în sine sau ca o lăudare a capacității sale de sinteză explozivă a cutiei Pandorei. Pentru că astăzi povestea a căpătat relevanță, s-a maturizat, s-a răspândit la cititorii mai în vârstă, dar mai mult ca oricând dornici de transformarea poveștilor de plictiseală.
A Marcelo lujan, la poveștile lui, le-am cunoscut datorită cărții sale de nuvele „Claritatea”, cu noua sa vitolă de Premiul Ribera del Duero. Un premiu împărtășit deja cu predecesorul și compatriotul ei Samantha SchweblinPoate ultima distincție pentru a mă înveseli cu „calitatea” lui.
Dar se descoperă curând în Luján acea urmă a unui narator al rezumatului inspirat. Povestitorul atins de darul care este capabil să fie îmblânzit în amprenta sa nestăpânită, ajunge să se lase echilibrat cu raționalul pentru a ajunge să devină vizibil în cele mai frumoase și transcendente forme.
De asemenea, în romanele lui Luján găsim intrigi interesante care mărginesc genul negru, atomizat uneori cu dragul povestitorului care vrea mereu să se impună. Dar și Luján face din tendințe o virtute și în oricare dintre cărțile sale te poți bucura de un suflet făcut de literatură.
Top 3 cărți recomandate de Marcelo Luján
Claritatea
Din peșteră se observă claritatea cu suspiciune. La sfârșitul zilei suntem cu toții acolo, printre umbre, din cauza fricii sau a vinovăției. În fața autoapărării meschinei noastre, lumina nu poate face nimic.
Și atunci claritatea poate fi chiar amenințătoare dacă insistăm să rămânem în întuneric. Platon și mitul său despre peșteră, personaje din această carte care au fost poate puținii îndrăzneți care au putut ajunge la claritate atunci când totul este pierdut.
Cele șase povești care constituie Claritatea ei anunță tot ceea ce ne dorim și nu putem ajunge, frici și răpiri, dragoste și trădare și micile momente de fericire. Luminozitatea clarității este cea mai strălucitoare când este privită din întuneric.
Și tocmai din acel parametru larg al întunericului, unde o manipulare deosebită și hotărâtă a limbajului, a vocii narative și a registrelor, reușește să creeze personaje libere sau condamnate, mereu eterne, în neașteptate, extraordinare, violente și pământești care se combină pentru a ne arăta partea mai ascuțită a frumuseții.
Subsol
Această poveste profită de faptul că totul este în sfârșit fragmente. Viața sunt acele piese din noi și din ceea ce am trăit, într-un puzzle în care piese esențiale lipsesc mereu. Un complot în căutarea acelor piese pentru a încerca să explice motivele celor mai întunecate și mai întortocheate amintiri.
Un corp viu care este schimbat cu un cadavru. O piscina. Un fulger. Mlaștina. Și gemenii, care împărtășesc un secret de care nu pare ușor de scăpat. Ca un murmur sub pământul de secole, indiferența adolescentă se vede trunchiată de liniștea apei; doar o clipă în acea noapte care transpira otravă. Familie, amintiri, trecut. Furnicile.
Rădăcinile ascunse care sunt mereu prezente și atât de active: strângerea mușchiului propoziției. Ca pulsul cu două mâini care forțează soluții suicidare. Ca și cordonul ombilical care unește și separă, care leagă și se strânge. La moarte. Chiar și vinovăția. Două veri sunt suficiente pentru ca parcela de vale să devină scena unei torturi emoționale perfecte.
Moravia
Argentina, februarie 1950. Juan Kosic, acum consacrat și celebru bandoneonist, se întoarce la locul natal la cincisprezece ani după ce a părăsit-o. El este însoțit de soția și fiica sa. Fără să-și dezvăluie identitatea, se prezintă la pensiunea pe care mama lui o conduce de mai bine de patruzeci de ani în Colonia Buen Respiro, un oraș pierdut în mijlocul La Pampa. Pentru Juan Kosic, mult așteptata întoarcere are un singur scop: să-i arate mamei sale că a reușit datorită profesiei pe care aceasta i-o refuzase și că într-o zi a forțat despărțirea.
Bogat într-un oraș țărănesc cu resurse limitate, elegant și bombastic, încărcat cu aroganța pe care numai resentimente o poate genera, bandoneonistul ignoră toate avertismentele soției sale și nu renunță la continuarea planului pe care l-a conceput de ani de zile: realizarea distracție de oricine nu avea încredere în el sau în talentul lui artistic.
Dar un eveniment ireversibil și catastrofal va duce istoria pe un ocol tragic. Cu talentul său narativ unanim lăudat de critici, Luján reflectă asupra riscurilor imposturii și capacității distructive a ființei umane atunci când, ca în tragediile grecești, orgoliul și ambiția împing personajele către un deznodământ dramatic.
