Abordarea celor mai unice aspecte ale celui mai personal univers, Andres Barba ne invită să parcurgem o bibliografie în principal despre personaje și descoperiri, în special din tinerețe. În romanele sale, în poveștile sale lungi sau chiar în eseuri, această intenție este dată de introspecția față de interacțiune. De la subiectivitatea neîndoielnică a lumii la cuplarea individului în liniile marcate ale socialului.
Nu este că suntem în fața unui filosof. Dar da asta descoperim și ne bucurăm de acea filozofie vitală a fiecăruia în personalități mimetice ale protagoniștilor cu esența existențialului. Pentru că, așa cum ar spune omul înțelept, „Eu sunt om și nimic uman nu îmi este străin”.
În profilurile personajelor bogate ale atâtea romane descoperim particularitatea, înstrăinarea dar și armonia, legătura cu acel univers propriu care poate ajunge să scape la normalitate odată manifestat la mormântul deschis.
Convenții sociale, cum ar fi mascaradele generale. O predilecție pentru adevăr printre contradicții ca manifestare evidentă a inadecvării fotografiei statice. Povești mici uneori și alte romane mai mari. Realism grosolan uneori și schimbări de registre către alegorii sau un suprarealism moștenitor al precursorului care a fost Kafka.
Pe scurt, povești pentru a parcurge diferența cu recunoașterea deplină neliniștitoare a acelor personaje care ne reflectă. Eseuri de finalizat prin completarea unui gând foarte interesant pentru zilele noastre. O patină a umorului născută din acidul coroziv al vieții. Varietatea ca argument al geniului creator care ajunge chiar și la literatura pentru copii.
Top 3 cărți recomandate de Andrés Barba:
Nimic povești
Uneori citești o carte presupusă copilărească și nu știi dacă a fost o alegorie cu voința metaforică a moralei sau dacă, dincolo de povestea fabuloasă, ar putea fi o conduită sigură care te transformă în acel copil care se întoarce în observă lucrurile între naivitate și fascinația descoperirii.
Nimic nu este un oraș al cărui nume anticipează deja trivialitatea, nesemnificativitatea, vulgaritatea cotidianului. Și tocmai de acolo ne confruntăm cu ciudatul caz de estompare a strălucirii stelare.
Domul cerului de noapte se topește în negru, poate ca și când ar uita acel loc în care nimeni nu merită să se oprească pentru a vedea minunata interpretare a stelelor. Investigațiile unei diligențe conduse de primarul locului pentru a investiga ce s-a întâmplat, descoperă în cele din urmă soluția prozaică, dar întotdeauna fantezistă, de a relua comutatorul.
O carte pentru copii care nu este pentru copii, una dintre acele povești care pot fi întotdeauna citite și recitite în căutarea sucului și a imaginilor propuse ca simboluri pline de semnificație.
Republica luminoasă
Nu este niciodată ușor să uiți o poveste de genul „Domnul muștelor” de William Golding. Din mari romane de genul acesta, noile comploturi pot fi întotdeauna prezentate cu anumite analogii.
Intriga acestei povești pare ca și cum i-ar fi adus pe cei treizeci de adolescenți naufragiați de pe insula deșertă Golding într-un oraș numit San Cristobal. O nouă reprezentare a oamenilor care, abandonați anarhiei din cauza ignoranței sensului vieții în societate, ajung să se delecteze cu violența și improvizația care le marchează pulsiunile.
Din chiar vocea unuia dintre acei tineri, tocmai un nou și ultimul naufragiat din acele zile întunecate, auzim povestea evenimentelor, a pasiunilor ca legi, a adaptării la imperativul băieților hotărâți să le impună orientările morale.
Poate că prima persoană va servi pentru a da acea ultimă notă de verosimilitate infricosatoare. Haosul este doar o chestiune, așa cum s-a știut dintotdeauna, că emoțiile și instinctul depășesc toate criteriile de civilitate.
August octombrie
Personajul lui Tomás se confruntă cu acele prime perioade ale maturității, în acea perioadă în care copilăria este lăsată în urmă ca o mutație a pielii, ca o decizie cu dozele de eroare inabordabilă pe care o presupune fiecare trecere simplă a timpului.
Vechiul loc de vacanță al lui Tomás, locul de joacă așa cum ar spune Antonio Vega. Și posibilitatea momentului critic care apare odată cu transformarea în vinovăția timpurie.
Un roman în care devorăm viitorul lui Tomás în tranziția vieții brute care îl confruntă cu cea mai mare dintre contradicții: tineretul. Pentru el acel pas este ispita și înfrângerea, căzând în cele mai crude instincte fără a pune o lumină minimă a rațiunii. Și în acea vinovăție se află magnetismul magic al acestei povești.
Nu există un echilibru posibil când guvernarea de sine este scrisă de câteva zile de îndoială, de asaltul maturității, de violență ca o modalitate de a rupe cu tot.
