Cele mai bune 3 cărți de Anthony Burgess

Cariera scriitorilor O minune lovită (o singură lovitură) este inepuizabilă. Anthony Burgess aparține acestui batalion care ar putea conduce JD Salinger, Patrick Suskind o Harper lee.

Dar în acest grup eterogen există cazuri și cazuri. De la mai sus menționat Salinger, care în nu puține ocazii a fost repudiat și subestimat-o pe a lui De veghe în lanul de secară, până la Süskind al cărui El parfum a fost inclus ca lectură pentru băieți din întreaga lume în licee.

Burgess a fost scriitor înainte de succesul său Portocala mecanica și așa a rămas după ce Kubrick a decis să transforme scenariul romanului său într-un film la un deceniu după ce a fost scris.

Deci, apartenența lui Burgess la O minune lovită Se întâmplă să fie ceva ocazional, nimic prefabricat sau orchestrat dintr-o operațiune de marketing fără precedent, nici rezultatul acelui oportunism sau ocazie cu care unele romane își croiesc drum. Burgess nici nu a început să scrie cu Clockwork Orange și nici nu a încetat să scrie după gloria cinematografică care a redescoperit-o pentru întreaga lume.

Așadar, în Burgess avem un autor mereu de descoperit în cele peste douăzeci de lucrări ale sale și salturi către dramaturgie, eseuri și articole. Un scriitor care conține multe versiuni ale lui însuși, de la punctul subversiv al capodoperei sale până la un anumit aspect negru și chiar lucrări care se taie între fantastic și suprareal.

Top 3 cărți recomandate de Anthony Burgess

Portocala mecanica

Ce să spui despre O portocală mecanică pe care nu o mai știi? Dacă este ceva, insistați că lectura unei astfel de lucrări este și mai recomandată dacă este posibil. Pentru că în capodopera sa în dublu exemplar al lui Kubrick în direcția cruditatea ne este mestecată, în timp ce în acest roman suntem noi și imaginația noastră care trebuie să proceseze tot ce este scris.

Și într-o lucrare atât de puternică ca aceasta problema este mult mai sălbatică, imaginile ajung și mai departe de acele descrieri și pensule psihologice la care ecranul nu ajunge niciodată. Nu este vorba de a găsi problema mai morbidă, este vorba de a redescoperi puritatea celui mai transgresiv grup, ca în 1984 de către George Orwell trecut în mijlocul unei călătorii cu acid lisergic.

O portocală mecanică spune povestea adolescentului nadsat Alex și a celor trei prieteni ai săi drogați într-o lume a cruzimii și distrugerii. Alex are principalele atribute umane: dragoste pentru agresivitate, dragoste pentru limbaj, dragoste pentru frumos.

Dar este tânăr și încă nu a înțeles adevărata importanță a libertății, de care se bucură într-un mod violent. Într-un fel, el trăiește în Eden și numai atunci când cade (cum o face de fapt, de la o fereastră) pare capabil să se transforme într-o ființă umană adevărată.

Portocala mecanica

simfonie napoleonică

Dacă ne uităm îndeaproape, în istorie, cei mai nesemnificativi și uneori chiar ridicoli au ajuns întotdeauna ca mari dictatori. Ce să spun despre Hitler... sau Franco.

Dar aici ne concentrăm asupra lui Napoleon și a ulcerului său. Un tip cu aspectul unui umorist care face o caricatură a unui militar glorios. Burgess a avut și el între sprâncene să ne spună această poveste.

Iată-l pe Napoleon dezbrăcat de accesorii oficiale; un om vizionar și delir care râde, țipă și lovește din picior, înconjurat de o cohortă de personaje dezgustătoare: de la rude corsicane la mareșali, veterani morocănoși din Old Guard sau Barras, Telleyrand, Madame de Stäel și nenumărați alții.

Și Josefina volubilă și infidelă? Paradoxal, ea este pentru împărat singurul refugiu de pace, eternitate și dragoste adevărată. O simfonie tragicomică în patru mișcări, cu o uvertură la Josephine și o codă la Istoria universală care ia Eroica lui Beethoven drept model pentru a crea o operă ireverentă, distractivă și strălucitoare în care Burgess își etalează cu dezinvoltură toată virtuozitatea și erudiția. Rezultatul este un Napoleon atât de viu încât cititorul are impresia că l-a cunoscut.

simfonie napoleonică

Ezitare

Poate că era vorba de a compensa reflexia acidă a lumii unei portocale mecanice. Sau poate să se îndepărteze tocmai de un roman atât de stigmatizator pentru autorul său.

Și totuși, polii ajung să se atragă unul pe altul. Pentru că în umorul satiric pe care Burgess îl arată în acest roman detectăm aceeași intenție ultimă de batjocură în fața formalității.

Denis Hillier, un spion al Serviciului Secret englez, acceptă fără tragere de inimă o ultimă misiune înainte de a se retrage din serviciu. Trebuie să-l găsească și să-l răpească pe Roper, prietenul său din copilărie, un om de știință care a dezertat și, în mijlocul Războiului Rece, a plecat de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

Romanul devine o adevărată caricatură a genului de spionaj, cu un anti-erou supărat, neînțeles și dezastruos a cărui imagine este departe de spionul rece, inteligent și eficient cu care suntem obișnuiți.

Într-un mod magistral, Burgess ne spune o poveste intensă și plină de suspans, care devine o descriere a războiului rece sinuos la care a trebuit să fie martor, și o întreagă reflecție etică.

Ezitare
5 / 5 - (16 voturi)

2 comentarii la „Cele 3 cele mai bune cărți de Anthony Burgess”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate datele despre comentarii.