I 3 migliori libri di Domingo Villar

U generu noir accoglie sempre un autore interessante quant'ellu era cù i braccia aperti Dumenicu Villar. Perchè stu amante di e lettere galizianu era unu di quelli scrittori chì hà fattu u so travagliu un sanu, una sinfonia scenica di caratteri, da esse sempre ricunnisciutu com'è u creatore di u timbru inconfundibile chì hà generatu, intornu à i so rumanzi, un mondu sanu sanu estratto da a stessa realità.

Sì pocu fà parlavamu Xabier Gutiérrez è u so noir gastronomicu, u casu di Domingo Villar, cù un pocu di più sperienza, divintò u noir di Rias Baixas. Un genre tematicu noir chì si apre à u mondu da a so casuisteria sopra à l'autenticità è a cunniscenza di l'ambiente induve tuttu si passa.

In quellu terrenu di Galizia nebbiosa, di stereotipi galiziani nantu à spiriti cuntradittori, ma à tempu bravi è decisi, Villar hà custruitu una serie di storie attornu à i casi chì u so ispettore emblematicu Leo Caldas l’affronta cù a fortezza di parsunalità forgiate nant’à quelle sponde chì fighjanu in l’eternità trà a malincunia è a speranza.

In una pruposta cù sfumature chisciottiche in u duo chì compone Caldas è u so assistente à a manu Rafael Estévez, a somma di dui temperamenti cusì diffirenti è carcu d'una eredità genetica quasi tellurica, ci prisenta scenarii pieni di dialoghi ricchi in un rapportu particulare, versu risoluzione di ogni novu crimine, assolutamente brillanti.

È da a literatura à u sinemà in un viaghju di andata. Perchè, sapendu a dedizione di Villar à a scrittura di sceneggiatura, certi di i so stori sò digià ghjunti in u grande schermu..., in casu à qualcunu piace quella sperienza di cuntrasti trà ciò chì hè statu lettu è ciò chì hè vistu.

Top 3 libri raccomandati da Domingo Villar

L'ultima nave

L'ultima parte di a saga di l'ispettore Caldas acquista quella putenza di u virtuosu chì guadagna cumerciu è chì sà sfruttà sta vena inesauribile di un ambientu particulare cum'è a Galizia trà Finisterre è Baiona.

In questu terrenu magicu induve a terra è u mare sò magicamente cuniugati in entrate è sbocchi, tuttu pò accade, ancu i crimini i più insospettati. Questu, u crimine, guarda drasticamente a sparizione di Mónica Andrade.

L'ultima timpesta rende à l'abitanti di a zona di Vigo a terra chì li appartene, ma in quella transizione ciclica assunta cun rassegnazione, Mónica sembra esse stata inghiottita da un mare oramai calmu.

L'ispettore Caldas agisce in questa materia. Ciò chì scopre di Monica cuntrasta assai cù l'infurmazioni furnite da u babbu, u duttore Andrade. Cù a so solita cunfidenzialità, Caldas cumpunerà à pocu à pocu quellu puzzle di vite secrete, di cumpurtamenti clandestini, di a doppiazza di l'essere umanu.

Solu pruvendu à seguità i passi di Monica, chì apparentemente ùn hè mai statu, puderà pruvà à risolve quella sparizione chì, cù u passu di u tempu, pare vasta quant'è l'Oceanu Atlanticu stessu, chì pare avè e risposte in un chicha calma chì aspetta veramente novi momenti.pricisa per ricaricà dinò.

A spiaggia di l'affucati

Dopu, per seguità sta tendenza di andà contr'à a marea in quantu à a cronulugia di a publicazione, sottulineu sta storia travolgente, piena di quella strana sensazione di calma ferente trà a pace di u spaziu infinitu chì omu sembra vede l'orizonte galizianu à punente , è l'apparizione di morte violenta presa cum'è una circustanza in più di l'avvene di a vita.

Per mette in risaltu sta stranezza, stu libru mette in risaltu a solita caglio di Caldas cù u caratteru prematuru di l'Aragone Estévez, un stranieru chì prova à adattassi u megliu ch'ellu pò à i ritmi di quell'altra parte estrema di a penisula.

Quandu u mare torna un corpu senza vita, dopu avè ghjucatu macabramente cun ellu, ognunu affruntà u destinu u megliu. Ma in stu casu, u mare ùn hà micca riturnatu u corpu di Justo Castelu à u so capriccio, qualchissia hà causatu a so morte tenendu e mani inseme. Scopre a verità, quandu pò avè ripercussioni assai serii, ùn hè mai faciule. Trà i marinari di a zona ci hè un currente di opinione nantu à ciò chì hè accadutu. U prezzu di a verità pò esse troppu altu.

A spiaggia di l'affucati

Ochji d'acqua

In u 2006 hè ghjuntu u primu è sempre sorprendente rumanzu di un autore in andatura chì finì per diventà un scrittore di valore appena u travagliu ghjunse à quella valutazione unanima di una grande trama nera.

Una storia chì l'altri anu anticipatu per via di a presentazione prufonda di i so prutagunisti. A parsunalità di l'ispettore Leo Caldas diventa à le volte u filu di u racontu, chì l'autore lascia quelle esche di a so misteriosa personalità chì u cunduce ancu à dedicà si à u mondu di a radio in un cunfessiunale esistenziale particulare.

Ma ancu u casu di a morte di Luis Reigosa guadagna in intensità mentre avanzamu in a storia. Era un musicista rimarcabile, unu di quelli chì si campavanu cù sapè fà, forse orientatu versu i generi minoritari.

In ghjiru à u musicante scopre un modu di vita in accordu cù quellu stile bohemu di tanti creatori, un stile di vita micca senza rischi quandu tanti cori si danu à a so musica ogni notte.

Perchè da l'amore, da a passione per a musica, à l'odiu, ùn ci hè micca tanta distanza. È ùn simu micca sempre soddisfatti quandu dumandemu una nova canzone per u nostru core è u musicante a ricusa.

Ochji d'acqua
5/5 - (15 voti)

Lascià un cumentu

Stu situ utilizeghja Akismet per reducisce u puzzicheghju. Sapete ciò chì i dati di i vostri dati è processatu.